Jucătorul echipei FC Botoșani, Gabriel Vașvari, a declarat, joi, că atuul formației sale în partida cu Dinamo București, programată sâmbătă, de la 20:30, în etapa a 11-a din Liga 1, este forța grupului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Va fi un meci greu. Pe noi nu ne interesează să fie un joc spectaculos. Noi punem preț pe cele trei puncte. Întâlnim un adversar valoros, care dă mulți jucători la echipele naționale și nu ne va fi deloc ușor. Noi am pierdut ultimul joc aici, pe teren propriu, și ne dorim ca de această dată să ne facem fericiți suporterii. Putem surprinde Dinamo prin forța grupului. Suntem o echipă mai omogenă ca ei, care se dăruiește mai mult. Ei au jucători de calitate individuală foarte bună, care scot ușor oameni din joc, care au execuții și dacă nu ești atent și concentrat pe toată durata partidei poți avea mari probleme”, a declarat Gabriel Vașvari.
Mijlocașul formației botoșănene a mai precizat că se așteaptă la un meci deschis cu Dinamo: „Nouă ne convine să jucăm cu echipe care ies la joc, care nu refuză fotbalul și sunt convins că Dinamo nu va veni la Botoșani să se apere. Noi ne dorim să scoatem cât mai mult din acest meci și să terminăm cât mai sus în clasament turul de campionat , pentru a vedea cum vom aborda returul. Sperăm că stadionul va fi plin la meciul cu Dinamo și că fanii noștri ne vor susține până la final”.
Nicolae Mușat crede că partida cu Dinamo București nu este una specială pentru el, chiar dacă a evoluat în trecut în „Ștefan cel Mare” și că își dorește un rezultat pozitiv.
„Nu am un obiectiv personal cu Dinamo. Pentru mine obiectivul este unul colectiv, de a câștiga FC Botoșani pentru a avea în continuare liniște la echipă. Nu am de luat nicio revanșă de luat față de Dinamo. Am plecat de ceva timp de acolo, în condiții foarte ok și am rămas prieten cu toată lumea și niciodată de când am plecat și am jucat împotriva lor nu m-am gândit la revanșă. Dinamo din acest sezon este o echipă foarte bună, cu pretenții și vor lupta până la capăt pentru câștigarea campionatului. Ca și rezultat eu nu aș fi mulțumit cu un egal în acest meci”, a declarat Nicolae Mușat.
Fundașul formației botoșănene a mai precizat că îl știe de mult timp pe Rotariu, adversarul său direct: „Au jucători cu o certă valoare individuală, jucători de echipe naționale, care pot face oricând diferența. Au o echipă foarte bună, de luat în seamă. Îl cunosc foarte bine pe Dorin Rotariu, adversarul meu direct, pentru că am crescut împreună la echipa a doua, când el era un tânăr dorinic de afirmare. Are calități care îl pot propulsa la o echipă mult mai mare decât Dinamo, la o echipă din străinătate. Am studiat toți jucătorii, toată echipa și știm cum trebuie să începem jocul, știm ce avem de făcut pentru a câștiga. Știm care sunt punctele lor vulnerabile, însă prefer să le ținem pentru noi”.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER